După cum bine știți, în urmă cu câteva luni, colegii noștri, Oana și Vlad, au susținut un curs de management al proiectelor sociale, destinat voluntarilor implicați în activitățile Fundației RAA din Câmpina.

În cadrul acestui eveniment, tinerii participanți au fost învățați să identifice și să înțeleagă elementele unui proiect, care sunt etapele ce trebuie urmate pentru implementare și cum să gestioneze anumite situații care, inevitabil, apar pe parcurs. De asemenea, voluntarilor le-au fost prezentate noțiuni cheie privind identificarea nevoilor într-o comunitate, atragerea de resurse, abilități de lucru în echipă și comunicare.

După finalizarea cursului, au fost selectate 3 idei de proiecte gândite de voluntari pe care aceștia, în echipe, au fost nevoiți să le implementeze în comunitate. Pentru fiecare proiect, RAA a oferit o minifinanțare în valoare de 700 de lei, iar fiecare echipă de voluntari a trebuit să suplimenteze bugetul de proiect cu încă minim 300 de lei, sumă pe care au fost nevoiți s-o strângă organizând un eveniment de fundraising.

Ultimul, dar nu cel din urmă proiect pe care vi-l prezentăm este cel gândit și implementat de către echipa din care fac parte Popescu Cristina, Burlacu Bianca, Cantea Iustin și Feticu Delia. Demersul acestora  a constat în a organiza un workshop de orientare în carieră pentru colegii lor de liceu, întrucât nevoia identificată de voluntarii noștri a fost lipsa unei viziuni mai clare asupra modului în care adolescenții aleg calea pe care vor s-o urmeze după finalizarea liceului.

Vă întrebați cât de dificil sau ușor le-a fost acestora sau ce emoții au trăit trecând prin această experiență voluntarii noștri? Din următoarele rânduri puteți afla, direct de la ei, cum a fost să gândească și să implementeze un astfel de proiect:

În urma cursului de management al inițiativelor sociale, organizat de Fundația Romanian Angel Appeal, la care am participat cu câteva luni în urmă, marea provocare lansată de formatorii noștri, Oana și Vlad, a fost să identificăm o nevoie reală care există în comunitatea noastră, să gândim și propunem o idee pertinentă de proiect, pe care mai apoi să o și implementăm, în echipă.

Cel mai firesc a fost să privim către comunitatea noastră, a elevilor de liceu. Sunt multe nevoile noastre în prezent, iar felul în care care acestea sunt împlinite va avea efecte vizibile mai târziu, pe parcursul vieții fiecăruia dintre noi, ca indivizi, dar și ca grup, comunitate, societate. Resursele noastre erau limitate, invers proporționale cu dorința de a face cât mai mult și cât mai bine pentru cei din jur.

Cu toate acestea, am găsit rapid ceea ce lipsea multora dintre noi: o viziune mai clară asupra modului în care ne alegem drumul pe care să pornim după ce încheiem clasa a 12-a. Prea mulți dintre colegii noștri sunt dezorientați și nu știu ce carieră li se potrivește. Aleg în ultimul moment facultatea la care vor să aplice, având la bază criterii ce au legătură mai degrabă cu familia, prietenii sau cu ușurința accesului pe bază de dosar, nicidecum cu abilitățile și cu dorințele lor. Astfel, ne-am gândit să organizăm un workshop pe tema orientării în carieră, eveniment în cadrul căruia elevii pot asculta și pot interacționa cu persoane specializate în acest domeniu.

Ne-a răspuns pozitiv și cu entuziasm demersului nostru, Alin Comșa – speaker motivațional și specialist în relații publice și comunicare – un adevărat profesionist, care a captat total atenția celor 30 de participanți la workshopul interactiv organizat de noi. A fost cu siguranță un succes, toți participanții declarându-se motivați să ia decizii aici și acum, acesta fiind un pas esențial în procesul de autocunoaștere, de conștientizare a implicării în propriul destin și în atingerea succesului în orice domeniu. A fost uimire, entuziasm, interes maxim, colaborare, sinceritate.

Satisfacția noastră a fost cu atât mai mare cu cât toți cei prezenți au scris în formularul de feedback că și-ar dori o continuare a acțiunii sau altele asemănătoare. Eu, cel puțin, mă declar împlinită datorită acestei realizări. Este extraordinar să poți oferi, mai ales când este vorba de o nevoie reală de care sistemul de învățământ se ocupă prea puțin sau chiar deloc.

Îmi doresc, cât mai curând, să fie acordată mai multă atenție dorinței elevilor de a se autocunoaștere, de a-și găsi vocea și calea. Dezvoltarea personală nu ar trebui neglijată în favoarea acumulării de informație. Din păcate, majoritatea elevilor declară faptul că accentul este întotdeauna plasat pe cât de mult au reținut, pe examene, iar termeni precum „stima de sine”, „încrederea în sine”, „empatia”, nu sunt explorați, uneori nici măcar auziți în școală. Prin acest proiect am dorit ca elevii să fie motivați în preluarea inițiativei de a începe să își construiască viitorul conform dorințelor lor.

Știm că nu se face primăvară cu o singură floare, dar avem convingerea că aceasta poate aduce speranța și motivația de a planta și altele, de aceea știm că scopul echipei noastre în cadrul acestui proiect a fost atins.

© Romanian Angel Appeal | 1991 - 2017 | Designed by Răzvan Rădulescu

Data privacy information Info Confidențialitate Date
In accordance with the GDPR Regulation, we inform you that this website can collect the following data: Referitor la regulamentul de protecție al datelor, vă informăm că acest site poate colecta următoarele date:
You will find more informations about this accessing the Terms Of Use Citiți informațiile complete accesând Termeni și Condiții
Some of the conditions are required. Please agree with then in order to move forward. Anumite condiții sunt obligatorii. Vă rugăm să le acceptați pentru a putea merge mai departe.