Pentru că înţelegem importanţa comunităţii în lupta împotriva tuberculozei, am ales 5 judeţe în care să aducem împreună toti actorii relevanţi, pentru prioritizarea tuberculozei pe agenda locală de sănătate si servicii sociale. Autorităţi, instituţii publice, medici, societate civilă şi persoane afectate – dorim să mobilizăm pe toată lumea în acest proces.
Episodul 3, Arad
Am traversat ţara şi am ajuns la doi paşi de graniţă, la Arad. Ştiam din experienţele anterioare că autorităţile locale şi judeţene şi medicii din reţeaua de pneumoftiziologie sunt foarte deschişi la colaborare şi a fost exact cum ne-am aşteptat. Am găsit profesionişti şi din administraţie şi din reţeaua medicală interesaţi să includă problema tuberculozei in politicile si initiativele locale de sănătate. Am avut întâlniri la Direcţia de Sănătate Publică Arad, Primaria Municipiului Arad, Instituția Prefectului – Județul Arad, Consiliul Judetean Arad, DGASPC Arad, medici din reţeaua de pneumoftiziologie şi organizaţii non-guvernamentale.
Activitatea se derulează în cadrul ultimului program finanţat de Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei în România, „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, in perioada 01.10.2018 – 31.03.2021.