sfdf

2 Septembrie 2013 /  Otilia Caraza / http://stirifeldefel.ro/s-au-primit-medicamentele-pentru-bolnavii-de-tuberculoza-rezistenta-la-tratament/

Fundația Romanian Angel Appeal (RAA) anunță primirea medicamentelor necesare tratamentului neîntrerupt, complet și de calitate al bolnavilor de Tuberculoză multidrog-rezistenta (TB-MDR) din România.

În prezent, aproximativ 100 de pacienți cu TB-MDR din România se află pe lista de așteptare.

“Chiar dacă a existat o întârziere de aproape 3 luni, cauzată de modificările legislative din România, ne bucurăm că în cele din urmă am reușit să aducem aceste medicamente în țară și că astfel vom putea salva sute de persoane bolnave de tuberculoză rezistentă la tratament!”, declară Dr. Silvia Asandi directorul general al Fundației RAA.

Valoarea totală a medicamentelor se ridică la peste 1 milion de Euro.

Medicamentele au fost achiziționate de Fundația RAA, prin mecanismul Global Drug Facility al Organizației Mondiale a Sănătății, cu finanțare de la Fondul Global de Luptă Împotriva SIDA, Tuberculozei și Malariei, și sunt în cantitate suficientă pentru a asigura tratamentul complet și de calitate, pentru 300 de români bolnavi de tuberculoză multidrog-rezistentă.

Cele șase medicamente  au fost aduse în România cu aprobarea Ministerului Sănătații și a Agenției Naționale a Medicamentului și vor fi distribuite către pacienți sub coordonarea Institutului Marius Nasta și a Fundației RAA, prin rețeaua de dispensare de Pneumoftiziologie.

Din 2011 și până în prezent, 520 de pacienți au beneficiat de medicamente de calitate și gratuite, achiziționate de Fundația RAA prin programul finanțat de Fondul Global, în cadrul proiectului “Extinderea controlului TB-MDR prin implementarea DOTS-Plus”, coordonat de Institutul de Pneumologie Marius Nasta.

În această vară, tot prin programul finanțat de Fondul Global, Fundația RAA a achiziționat două echipamente pentru diagnosticarea rapidă a cazurilor de TB-MDR, unul pentru dotarea laboratorului Institutului Marius Nasta și celălalt pentru laboratorul din Cluj Napoca.

Tuberculoza reprezintă, la ora actuală, una dintre cele mai serioase amenințări în domeniul sănătății publice, la nivel mondial. România, deși a înregistrat, în ultimii 10 ani, o sensibilă scădere a numărului de cazuri, continuă să se situeze pe primul loc în UE, din punct de vedere al incidenței Tuberculozei, în fiecare an, aproximativ 1 500 de persoane pierzându-şi viaţa, iar alte 20 000 de persoane îmbolnăvindu-se de tuberculoză, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în rândul populaţiei active (15-54 de ani).

În ultimii ani, România se confruntă cu o nouă provocare în domeniul sănătăţii publice, reprezentată de Tuberculoza multidrog-rezistentă (TB-MDR) şi TB extrem de rezistentă (TB-XDR), numărul de cazuri noi de TB-MDR în România fiind estimat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii la aproximativ 1 000, în fiecare an.

Spre deosebire de tuberculoza „obișnuită”, care poate fi vindecată complet, cu medicamente accesibile şi la costuri reduse, cazurile TB-MDR şi TB-XDR necesită tratamente mult mai costisitoare, mai „agresive” (4-7 medicamente în asociere, administrate zilnic, cu efecte adverse importante) mai îndelungate (în medie 24 de luni), cu perioade mai lungi de spitalizare (peste 100 de zile) şi cu şanse mai reduse de vindecare.

Apariţia rezistenţei la medicamentele anti-tuberculoase majore transformă aşadar tuberculoza, dintr-o boală vindecabilă, într-o boală greu curabilă sau chiar incurabilă.

Principalele provocări cu care se confruntă în momentul de faţă Programul Național de Control al Tuberculozei şi care împiedică obţinerea unui control eficace şi eficient al TB şi TB-MDR/XDR în România ţin atât de factori generali, cât şi de factori specifici României:

Factorii generali:

–          nu se întrevăd perspective de apariţie a noi vaccinuri sau medicamente în viitorul apropiat,

–          nu există metode universale de prevenire a TB. Singura metodă eficace de prevenire a răspândirii TB este tratamentul administrat corect, complet şi sub directă observaţie, pentru toţi pacienţii.

Factori specifici României:

–          imposibilitatea diagnosticării tuturor cazurilor TB-MDR/XDR, în lipsa mijloacelor de diagnostic rapid pentru TB, TB-MDR şi TB-XDR, cauzată de bugetul insuficient,

–          imposibilitatea asigurării continue, fără întreruperi, a medicamentelor anti-TB pentru toţi pacienţii cu TB-MDR şi TB-XDR diagnosticaţi, cauzată de bugetul insuficient şi absenţa unor medicamente de pe piaţa din România,

–          existenţa unui rezervor imens de persoane infectate, care pot deveni oricând bolnave, chiar la intervale foarte mari de timp, fenomen care nu poate fi controlat; din acest motiv,  intervenţiile de prevenire şi control al tuberculozei trebuie să se desfăşoare continuu şi consecvent, chiar şi după ce se obţine o reducere a endemiei.

–          asigurarea complianţei la tratamentul antituberculos complet şi corect, prin administrarea fiecărei prize de medicamente sub directă observaţie, pe toată durata tratamentului, în conformitate cu Strategia DOT (tratamentul sub directă observaţie) a Organizației Mondiale a Sănătății.

În timp ce toate țările investesc sume importante în controlul Tuberculozei, bugetul Programului Național de Control al Tuberculozei (PNCT) din România, pe fondul crizei economice, se micșorează de la an la an. Astfel, bugetul PNCT corespunzator anului 2013 este de doar 8 milioane RON (sub 2 milioane de Euro) adică de două ori mai mic decat cel din 2011.

© Romanian Angel Appeal | 1991 - 2017 | Designed by Răzvan Rădulescu

Data privacy information Info Confidențialitate Date
In accordance with the GDPR Regulation, we inform you that this website can collect the following data: Referitor la regulamentul de protecție al datelor, vă informăm că acest site poate colecta următoarele date:
You will find more informations about this accessing the Terms Of Use Citiți informațiile complete accesând Termeni și Condiții
Some of the conditions are required. Please agree with then in order to move forward. Anumite condiții sunt obligatorii. Vă rugăm să le acceptați pentru a putea merge mai departe.