Fundația Romanian Angel Appeal – Apelul Îngerului Român (RAA) colaborează cu Experţi judeţeni în relaţia cu comunităţile pentru a pregăti comune din mediul rural în vederea desfăşurării screening-ului de depistare a tuberculozei în cadrul unei caravane mobile. Activitatea se implementeză progresiv, la nivel naţional, în 200 de comune aparţinând judeţelor din Regiunile Nord-Vest, Centru, Sud-Vest Oltenia şi Sud Muntenia.

Proiectul Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament al tuberculozei precoce, inclusiv al tuberculozei latente”finanțat din Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 este implementat de către Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta în parteneriat cu şase ONG-uri, între care şi Fundaţia RAA.


Recrutăm 1 Expert pentru judeţul Vâlcea în vederea pregătirii comunităţilor şi mobilizării grupului ţintă (persoane din mediul rural) la screeningul pentru tuberculoză din acest județ. Expertul va fi contractat part-time, pe o perioadă determinată de timp, corespunzător numărului de comune selectate pentru acest judeţ.


STUDII ȘI EXPERIENȚĂ SOLICITATE:

  • Studii superioare
  • Experienţa de minim 1 an de lucru cu autorităţi locale sau instituţii locale sau judeţene constituie un avantaj.

PRINCIPALELE  RESPONSABILITĂȚI

  • Pregăteşte comunităţile selectate pentru screening, în vederea primirii caravanei mobile, conform graficului de deplasare al acesteia
  • Creează şi menţine relaţii funcţionale cu instituţii şi persoane responsabile din comunităţile selectate sau cu cele de la nivel de judeţ
  • Cooptează voluntari locali (ex. asistenţi medicali comunitari, mediatori sanitari, medici de familie, asistenţi sau lucrători sociali, etc.) care să contribuie la identificarea grupului ţintă şi la programarea lui pentru accesarea serviciilor de screening în zilele în care caravana mobile se va afla în comunitate;
  • Împreună cu voluntarii locali distribuie mesaje despre tuberculoză si despre importanţa screening-ului TB în cadrul unor acţiuni organizate la nivel local;
  • Împreună cu experţii regionali vor monitoriza campania de screening derulată în fiecare comunitate selectată (monitorizare de la birou și la faţa locului);
  • Realizează vizite la locul de implementare a proiectului şi întocmeşte rapoartele aferente activităţilor proiectului;
  • Păstrează confidenţialitatea, integritatea şi disponibilitatea datelor şi informaţiilor în activitatea de zi cu zi, prin aplicarea măsurilor privind protejarea documentelor şi lucrărilor.

Potențialii candidați sunt rugați să depună o aplicație completă constând în:

  • CV în format EUROPASS în limba română, cu specificarea postului vizat (Expert judeţean în relaţia cu comunităţile), datat și semnat pe fiecare pagină,
  • Copie după actul de identitate și certificatul de căsătorie (dacă este cazul), cu mențiunea “conform cu originalul”și semnătură pe fiecare pagină.
  • Copii după diplome, atestate și certificate de absolvire care atestă informația conținută în CV, cu mențiunea “conform cu originalul”, semnate pe fiecare pagină.
  • Copii după documente justificative care atestă experiența specifică, în conformitate cu cerințele postului (adeverințe, copie după cartea de muncă sau contracte de muncă etc.)

Pentru a putea procesa aplicația dumneavoastră, vă rugăm să aveți în vedere că este necesar ca, odată cu CV-ul, să transmiteți completată și semnată  declarația de acord a folosirii datelor personalepe care o găsești disponibilă AICI.


Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 31.05.2022, ora 16.00

Aplicațiile pot fi transmise prin e-mail la adresa resurseumane@raa.ro.

Numai aplicațiile complete, transmise până la termenul limită, vor fi luate în considerare.

 

Fundația Romanian Angel Appeal este un angajator care oferă egalitate de șanse.

            


                        

Arhiva stiri

© Romanian Angel Appeal | Since 1991