În următorii trei ani, Fundația Romanian Angel Appeal (RAA) și partenerii săi vor sprijini autoritățile publice în procesul de îmbunătățire a accesului și a eficienței modelelor de servicii în programele de prevenire și tratament HIV. RAA va coordona o campanie națională de advocacy prin care ne dorim să îmbunătățim sustenabilitatea financiară și creșterea eficienței programelor de prevenire HIV/SIDA în România. Premisa de la care plecăm este că dreptul la prevenire și tratament HIV pentru persoanele vulnerabile din România este un drept fundamental.

Demersul face parte din programul #SoS_project, finanțat prin Fondul Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei. Programul se derulează în 14 state din Europa de Est și Asia Centrală (Belarus, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Kazakhstan, Kyrgyztan, Macedonia, Moldova, Montenegro, România, Rusia, Serbia, Tajikistan, Ucraina și Uzbekistan), sub coordonarea Fundației Alianța pentru Sănătate Publică din Ucraina.

Vom construi o campanie de advocacy bazată pe studii cu privire la profilul comportamental al populației afectate de HIV, eficiența și costul serviciilor de prevenire de bază și vom contribui la adoptarea unui mecanism multi sectorial pentru finanțarea organizațiilor non-guvernamentale pentru furnizarea de servicii de suport și prevenire.

În cei trei ani de proiect, vom propune standarde de calitate și standarde minime de cost pentru servicii de bază de suport și prevenție pentru persoanele cu HIV. Vom coordona o campanie de advocacy prin care aceste standarde să fie asumate instituțional și prin care să obținem fonduri (fie de la autoritățile locale, fie de la cele centrale) pentru programele de suport și prevenție, precum și o campanie destinată publicului general, pentru a avea aliați din rândul organizațiilor non guvernamentale și a publicului general.

Principalele instituții publice vizate de proiect sunt Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și al Justiției Sociale, Ministerul de Finanțe și autorități locale din țară.

Fundația Romanian Angel Appeal este, în acest proiect, alături de partenerii Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) și Asociația „Eu sunt!Tu?”.

 

Info proiect:

Nume: #SoS_project

Finanțator: Fondul Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei

Perioada și parteneri externi:2019 – 2021, implementat în 14 țări din Europa de Est și Asia Centrală (Belarus, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Kazakhstan, Kyrgyztan, Macedonia, Moldova, Montenegro, România, Rusia, Serbia, Tajikistan, Ucraina și Uzbekistan)

Parteneri național:

Fundația Romanian Angel Appeal, alături de partenerii Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) și Asociația „Eu sunt!Tu?”.

Obiective program:

  • Creșterea sustenabilității financiare și a eficienței programelor pentru combaterea HIV;
  • Promovarea dreptului fundamental de acces la servicii de prevenire și medicale pentru HIV și reducerea barierelor legale în acest proces;
  • Îmbunătățirea eficienței și a accesibilității a serviciilor de testare și tratament pentru populațiile cheie.

Activități principale:

  1. Activități de cercetare care să fundamenteze demersurile din cadrul proiectului;
  2. Campanie de advocacy adresată Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Finanțelor și autorităților publice locale în vederea finanțării Planului Național Strategic pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA 2019 – 2021 și adoptarea unor standarde de calitate și standarde minim de cost pentru servicii de prevenire și suport;
  3. Campanie publică de informare a organizațiilor non-guvernamentale și a publicului general pentru a avea o susținere largă a campaniei de advocacy derulate în cadrul Proiectului.

© Romanian Angel Appeal | 1991 - 2017 | Designed by Răzvan Rădulescu

Data privacy information Info Confidențialitate Date
In accordance with the GDPR Regulation, we inform you that this website can collect the following data: Referitor la regulamentul de protecție al datelor, vă informăm că acest site poate colecta următoarele date:
You will find more informations about this accessing the Terms Of Use Citiți informațiile complete accesând Termeni și Condiții
Some of the conditions are required. Please agree with then in order to move forward. Anumite condiții sunt obligatorii. Vă rugăm să le acceptați pentru a putea merge mai departe.