Data de 2 aprilie marchează, începând cu 9 septembrie 1989, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, stabilită de Organizația Națiunilor Unite. La nivel global, în jurul acestei date, organizațiile care promovează, susțin și luptă pentru cauza persoanelor care suferă de afecțiuni din spectrul autist, organizează evenimente menite să scoată în evidență problematica autismului și totodată, să crească gradul de incluziune socială a celor care suferă de această afecțiune. În acest an, tema promovată la nivel european este  ”Împreună spargem barierele pentru autism. Haideți să construim o societate accesibilă. Prin acest mesaj, se dorește atragerea atenției asupra prea puținelor măsuri care au fost luate în vederea accesibilizării serviciilor pentru această categorie de persoane.

Cu prilejul acestei zile, Fundația Romanian Angel Appeal a organizat festivalul de film ”Zilele Minților Frumoase”, în parteneriat cu Centrul Ceh și ArCub, eveniment prin care echipa RAA a îndemnat la solidaritate și la conștientizarea impactului pozitiv pe care incluzinea socială ori accesul la educație le au asupra dezvoltării și maximizării potențialului fiecărei persoane care suferă de autism.

Festivalul ”Zilele Minților Frumoase” a reprezentat un eveniment inedit, din punct de vedere socio-cultural, al cărui scop a fost awareness-ul asupra problemei persoanelor care suferă de tulburări de spectru autist. În acest fel, publicul a avut oportunitatea de a conștientiza cât de copleșitoare poate părea lumea din jur pentru persoanele afectate de autism.

Ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție, evenimentul a constat în proiecția gratuită pentru publicul larg, a patru filme, în perioada 2-4 aprilie, a căror tematică este reprezentată de viața și situațiile mai mult sau mai puțin dificile pe care le înfruntă zilnic persoanele cu autism.

Prologul festivalului cinematografic a fost reprezentat de marșul de solidaritate din data de 2 aprilie și lansarea spre cer de baloane albastre de către participanții la marș, activitate organizată de Fundația Romanian Angel Appeal împreună cu alte organizații membre FEDRA. În cadrul marșului au fost împărțite publicului materialele informative cu privire la problema autismului și invitații la film.

Mai târziu, în aceeași zi, a debutat oficial cea de-a treia ediția a festivalului ”Zilele Minților Frumoase” la Centrul Ceh. Acolo a fost proiectat primul documentar, Normal Autistic Film – o producție care a refuzat să privească autismul ca pe un diagnostic, abordându-l, în schimb, ca pe un mod fascinant de a gandi a cărui descifrare necesită efort și inteligență. Info despre premiul publicului la One World. La acest prim film din cadrul evenimentului au fost aproximativ 60 de persoane din care au făcut parte atât persoane tipice, cât și persoane afectate de autism, însoțite de familiile lor.

În deschiderea documentarului, Monica Lăzurean-Gorgan, producător, regizor, co-fondator al companiei de producţie 4 Proof Film din Bucureşti și fostă studentă a regizorului Miroslav Janek, a ținut un scurt discurs în care a prezentat publicului informații despre film și despre regizor.

Ziua de 3 aprilie, deși a fost luni, început de săptămână și zi lucrătoare, a reprezentat un real succes în ceea ce privește audiența pentru cele două filme proiectate la ArCub Lipscani, deoarece publicul prezent la proiectarea celor două filme a fost reprezentat de un număr de aproximatix 200 de persoane.

Primul film al zilei, Autism in Love, un documentar foarte emoționant, a reușit să trezească empatia publicului prin prezentarea poveștii a patru adulți cu tulburări din spectrul autist, aflați în căutarea unor relații romantic. Fiind vorba despre introspecție, comunicare, relații sociale și mai ales despre iubire, acest film este dovada normalității persoanelor cu autism, care tind către aceleași interese și valori precum toate celelalte persoane. Deși a fost programat la prânz, ora la care majoritatea persoanelor ar trebui să fie la locul de muncă, audiența a fost de aproximativ 90 de persoane.

Al doilea film al zilei, Jack of the Red Hearts, proiectat la ArCub, a beneficiat de o sală plină, la film participând un număr de 110 persoane. Proiecția a prezentat lupta părinților cu timpul și cu sacrificiile pe care trebuie să le facă fiind alături de copii cu autism, despre intervenția timpurie și beneficiile pe care aceasta le are în dezvoltarea și în rata de incluziune a copiilor care suferă de autism. De asemenea, filmul a expus ideea ambiției de a reuși, indiferent de dificultatea situațiilor cu care copii cu autism și părinții acestora se confruntă zi de zi în societate.

Un cuvânt înainte de proiecția filmului l-a avut Ioana Abur, actriță care a jucat în diferite filme și spectacole, printre care Liceeni, Mirrors, Câinele Japonez sau Artă.

 

Ultimul film din cadrul festivalului  ”Zilele Minților Frumoase” a fost prezentat publicului marți, 4 aprilie, la ArCub Lipscani. La fel ca în ziua precedentă , la film au fost prezenți peste 100 de oameni, ocupând în întregime sala de spectacol. The Story of Luke a fost un film care a încheiat festivalul într-o notă optimistă, fiind prezentată povestea unui tânăr adult care suferă de autism, dar care se află în căutarea unui loc de muncă și a iubirii adevărate. Deși depune eforturi mari pentru a ieși în societate și a interacționa cu cei din jur, tânărul Luke reușește să își găsească un loc de muncă plătit și să interacționeze foarte bine cu familia sa și cei din jur.

În fiecare zi a festivalului, după proiecția fiecărui film, oamenii au fost invitați să guste smoothie-uri și să participe la o sesiune de discuții legate de filmele vizionate. De asemenea, înainte de intrarea în sala de spectacol, la ArCub, a fost expusă pe toată durata evenimentului, o galerie de imagini legate de conștientizarea problemei autismului, cu copii care suferă de autism, împreună cu părinții lor.

Arhiva stiri

© Romanian Angel Appeal | 1991 - 2017 | Designed by Răzvan Rădulescu

Data privacy information Info Confidențialitate Date
In accordance with the GDPR Regulation, we inform you that this website can collect the following data: Referitor la regulamentul de protecție al datelor, vă informăm că acest site poate colecta următoarele date:
You will find more informations about this accessing the Terms Of Use Citiți informațiile complete accesând Termeni și Condiții
Some of the conditions are required. Please agree with then in order to move forward. Anumite condiții sunt obligatorii. Vă rugăm să le acceptați pentru a putea merge mai departe.