Miercuri, 4 martie si marti, 10 martie, au avut loc primele doua intalniri cu autoritatile locale si specialistii (la Piatra Neamt si la Baia-Mare), in cadrul campaniei nationale prin care Fundatia RAA si Millenium Image and Communication Grup doresc sa implice autoritatile publice in dezvoltarea infrastructurii de servicii pentru tratarea tuberculozei.
Autoritatile dar si directiile Spitalelor de Pneumoftiziologie de la Bisericani-Neamt si Baia Mare au apreciat implicarea Fundatiei RAA in dezvoltarea serviciilor destinate aderentei la tratament a pacientilor cu tuberculoza si considera ca serviciile de consiliere psihologica si sociala infiintate cu fonduri europene prin „Programul dedicat reintegrarii profesionale si sociale a persoanelor afectate de tuberculoza” sunt mai mult decat necesare, ele dovedindu-si deja eficienta.
Date de la Baia Mare, spre exemplu, arata ca nici unul din pacientii inclusi in programul de consiliere psiho-sociala si suport financiar la spitalul Nicolae Rusdea (peste 130 persoane) nu a abandonat pana acum tratamentul, ceea ce dovedeste faptul ca ingrijirea centrata pe pacient, prin serviciile multidisciplinare de asistenta medicala, sociala si psihologica, precum si o minima subventie (100 lei/luna) pentru alimente si transport pot asigura o aderenta la tratament de 100%.
Seria intalnirilor continua in aceasta luna (pe 19 martie, la Bucuresti si pe 26 martie, la Pitesti), scopul dezbaterilor fiind sa informeze si sa determine autoritatile locale sa preia sustinerea financiara a acestor servicii.