Autismul este o tulburare severă de dezvoltare, de natură neuro-biologică, ce se manifestă fie la naștere, fie la vârsta de 18 – 24 de luni a copilului. Dat fiind specificul afecțiunii, persoanele autiste, indiferent de vârsta pe care o au, prezintă nevoi speciale, cărora trebuie să li se raspundă individualizat. În absența intervenției terapeutice, severitatea tulburării se modifică în timp.
În România, în anul 2012, erau declarate 7.179 persoane diagnosticate cu autism (conform Ministerului Sanatatii) însă, numărul real al acestora este mult mai mare, majoritatea nefigurând în evidența oficială. Incidența autismului este de 1/88 persoane, conform unui studiu publicat în 2012 de Centrul pentru Controlul Maladiilor din Atlanta, Statele Unite ale Americii, iar pentru țara noastră specialiștii estimează cel puțin 15.000 de persoane cu autism. Studiile și experiența organizațiilor de profil internaționale, arată că diagnosticarea timpurie, la vârsta de 18 – 36 luni, intervențiile specializate și integrarea socială, cresc cu până la 47% șansele persoanelor cu autism de a dobândi abilități pentru viața independentă, conform studiului publicat de Ivar Lovaas, UCLA, 1987.
În momentul de față, în țara noastră, medicii de familie, pediatrii și psihiatrii încă mai au dificultăți în diagnosticarea precoce a autismului, numărul de specialiști în intervenții recuperatorii este încă foarte mic, iar infrastructura de asistență și intervenție este insuficientă. De asemenea, integrarea copiilor cu autism în școală se realizează doar în mod excepțional, în ciuda unei Legi a educației incluzive.