Fundatia Romanian Angel Appeal se alatura Apelului la actiune initiat de Grupul European pentru Tratarea SIDA (EATG – European AIDS Treatment Group) cu privire la reinnoirea, de catre Comisia Europeana, a angajamentelor in domeniul HIV/SIDA.

Avand in vedere faptul ca actuala strategie europeana in domeniu expira in decembrie 2013, Grupul European pentru Tratarea SIDA, cu sustinerea Forumului Societatii Civile din Uniunea Europeana, cere Comisiei Europene ca, in cadrul Conferintei „Dreptul la Sanatate, Dreptul la Viata”, referitoare la HIV si Drepturile Omului, (Bruxelles 27-28 mai 2013), sa-si ia angajamentul privind dezvoltatea unei noi Strategii si a unui Plan de actiune in domeniul HIV/SIDA si al afectiunilor asociate – hepatitele virale, STI si TB – pentru a mentine Uniunea Europeana in fruntea eforturilor globale de reducere la zero a infectarii cu HIV, a deceselor cauzate de SIDA si a cazurilor de discriminare.

Criza financiara, economica si sociala pune in pericol eforturile de a realiza prevenirea, depistarea precoce si accesul la ingrijire si tratament, iar alocarea de fonduri suficiente pentru programe adresate grupurilor de risc, atat in interiorul cat si in afara UE, este cruciala pentru controlul pandemiei.

Apelul la actiune al EATG a aparut ca urmare a faptului ca, pana la momentul actual, nici Comisia Europeana si nici Comisarul European pentru Sanatate si Politici privind Consumatorii nu s-au angajat clar sa adopte o strategie si un plan de actiune noi, pentru perioada 2014 – 2020, cu privire la HIV/SIDA si la afectiunile asociate.

Conform Grupului European pentru Tratatea SIDA, obiectivul Stategiei trebuie sa vizeze asigurarea de tratamente antiretrovirale accesibile pentru persoanele care traiesc cu HIV/SIDA, sa consolideze prevenirea HIV si sa puna capat tuturor formelor de discriminare.

In Romania, Fundatia RAA a devenit o voce a drepturilor persoanelor cu nevoi, inclusiv a celor cu boli cronice si infectie cu HIV/SIDA. De peste 20 de ani, Fundatia dezvolta programe si desfasoara proiecte privind acordarea de ajutor medical, psihologic, social si material ori dezvoltarea de retele, cursuri de instruire, cercetare dar si campanii pentru imbunatatirea cadrului legislativ in domeniul sanatatii.

Arhiva stiri

© Romanian Angel Appeal | Since 1991