Programul „First Bebe”, lansat în noiembrie 2007, și-a propus să ofere familiilor aflate la primul copil informații practice, furnizate într-o manieră inteligibilă și atrăgătoare, legate de sarcină, naștere precum și despre îngrijirea nou-născutului și a copilului mic.

Proiectul a numărat printre beneficiari nu numai viitoarele mame, ci întreaga familie, încurajând participarea și implicarea partenerului de cuplu la cursuri, în vederea asumării de către acesta a unui rol activ și important în îngrijirea ulterioară a nou-născutului.

Dintre gravidele participante la cursuri, marea majoritate au fost femei aflate la primul copil, gravide sau proaspete mămici, femei active profesional, care își doresc informații concrete, practice și mai bine structurate decât cele pe care le pot obține prin intermediul mijloacelor media de informare.

Un aspect deosebit de apreciat a fost caracterul interactiv al cursului, viitoarele sau proaspetele mămici putând adresa medicilor specialiști întrebări și putând cere detalii legate de evoluția sarcinii, de naștere și de îngrijirea copilului.

Lectorii cursurilor First Bebe sunt specialiști din domeniul medical (ginecologi, neonatologi, pediatri, moașe, asistenți medicali, etc), psihologi, asistenți sociali care pot oferi, pe lângă informațiile de strictă specialitate medicală, și detalii referitoare la legislație, psihologia lăuzei și a gravidei, etc.

De altfel, pe parcursul cursurilor, informațiilor și demonstrațiilor practice oferite de lectori li s-au adăugat și materialele video, cărți, reviste de specialitate, toate reunite într-o bibliotecă ușor accesibilă.

Proiectul a avut o perioadă pregătitoare de 6 luni pentru pregătirea campaniei de promovare care s-a desfășurat prin reviste de specialitate, site-uri adresate mamei și copilului, cabinete de specialitate, spot radio, maternitățile partenere RAA și pentru achiziționarea și producerea materialelor din centrul de informare.

Succesul acestui proiect, considerat inovator și deosebit de util, se traduce în primul rând prin numărul mare de persoane care au luat parte la cursurile oferite de First Bebe.

Cursurile s-au desfășurat numai în București, la sediul Fundației RAA, dar, ca urmare a solicitărilor existente, se preconizează extinderea și dezvoltarea proiectului și în alte orașe.

Opinii despre First Bebe ale participantelor la cursurile organizate de RAA:

”Am participat la o singură întâlnire de acest gen în sarcină în timpul unei expoziții. Interesant, dar insuficientă. Trebuie să existe un program susținut pe toată perioada sarcinii cu informații atât despre sarcină, cât și despre naștere; dar și despre îngrijirea copilului în primele luni.”

(Dana, 32 ani, mamă lui Horia Alexandru 1 an )

”Discuțiile cu prietene care au născut m-au ajutat să mă pregătesc și sufletește nu numai ca bagaj informațional, din păcate însă, în afara forumurilor de discuții care pot fi uneori obositoare, nu există un spațiu destinat învățării împreună, susținerii tinerilor părinți sau mamelor singure-în timpul sarcinii mă gândeam cu invidie la una dintre prietenele mele din Slovacia care a dezvoltat o rețea de mothers’ centers.”

(Romanița, 30 ani, mamă lui Vlad, 9 luni)

Informații și detalii suplimentare despre proiect puteți obține accesând www.firstbebe.ro !

© Romanian Angel Appeal | 1991 - 2017 | Designed by Răzvan Rădulescu

Data privacy information Info Confidențialitate Date
In accordance with the GDPR Regulation, we inform you that this website can collect the following data: Referitor la regulamentul de protecție al datelor, vă informăm că acest site poate colecta următoarele date:
You will find more informations about this accessing the Terms Of Use Citiți informațiile complete accesând Termeni și Condiții
Some of the conditions are required. Please agree with then in order to move forward. Anumite condiții sunt obligatorii. Vă rugăm să le acceptați pentru a putea merge mai departe.