Sorry, this entry is only available in Romanian.

📅 Săptămâna trecută a avut loc cea de a treia întâlnire a Rețelei Naționale de formatori și multiplicatori în domeniul educației incluzive din cadrul proiectului ”Toți diferiți, toți egali în școlile din România”!


Pe parcursul întâlnirii am discutat pe temele propuse anterior pentru elaborarea materialelor suport pentru incurajarea predării participative, am construit designul training-urilor locale, am exersat metode non-formale de training și planificarea următoarelor activități. 🧑‍🏫

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă!

🍃 În prima zi a întâlnirii am fost provocați să observăm diversitatea din jurul nostru la Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu.
Cum a fost? 🤔 ”Am descoperit împreună cu colegele de echipă – Simina și Ana Clara – multe fațete ale diversității, de la culori, activități, texturi, oameni, idei, până la emoții.
Și nu ne-am fi oprit aici, pentru ca bucuria descoperirilor este cea mai buna premisa pentru dezvoltare, dar am hotărât sa o luam ușor, pas cu pas, în tihna și cu înțelepciune” povestește Andreea Gheorghiu, una dintre participante.

📣Proiectul „Toți diferiți, toți egali în școlile din România” este derulat de Fundația Romanian Angel Appeal, în perioada aprilie 2021 – septembrie 2023 și beneficiază de o finanțare în valoare de 221.276 euro prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Arhiva stiri

© Romanian Angel Appeal | Since 1991