Dar, până la integrarea în mediul şcolar, un copil cu autism şi familia sa trec prin multe etape şi încercări. „Cel mai adesea, un copil cu autism ajuns în punctul de a fi înscris la grădiniţă sau la şcoală, este un copil cu care s-a lucrat pentru a dobândi abilităţi de comunicare şi relaţionare”, declară Adelaide Katerine Tarpan, sociolog, Manager al proiectului „Şi ei trebuie să aibă o şansă!” – program de sprijin pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist, desfăşurat de Fundaţia Romanian Angel Appeal. „Există însă şi situaţii în care copilul este înscris la şcoală fără să fie pregătit în mod real pentru a face faţă mediului şcolar, lucru care nu îi este benefic. Părintele este cel care decide când îşi poate înscrie copilul la şcoală, dar este foarte important ca procesul decizional să includă şi recomandările specialiştilor care lucrează cu micuţul”, este de părere Adelaide Katerine Tarpan.

Chiar şi în situaţia în care copilul cu autism este bine pregătit pentru integrarea şcolară, atât el cât şi părinţii lui întâmpină totuşi o serie de dificultăţi în procesul integrării. O parte din aceste probleme pot fi cauzate fie de mediul nou la care copilul trebuie să se adapteze, fie de reticenţa cadrelor didactice, atitudine venită în principal din slaba informare sau din lipsa unor cunoştinţe şi instrumente concrete de lucru cu copiii cu autism.

Andreea Sorescu, Consultant la Fundaţia Romanian Angel Appeal şi părinte de copil cu autism, vorbeşte despre principalele şapte probleme identificate în acest proces, de către părinţii de copii cu autism şi specialiştii din echipele multidisciplinare (psihologi, terapeuţi, logopezi) care participă la pregătirea şi evaluarea copiilor înainte de înscrierea în învăţământul de masă.

– Mediul şcolii şi colectivitatea ridică o dificultate majoră în adaptare. Unui copil cu autism îi este greu să se obişnuiască cu noua şcoală şi clasă şi toţi stimulii ei vizuali, auditivi, cu noii colegi, cu pedagogul, cu regula de a sta în bancă timp de o oră, cu activităţile în echipă, cu agitaţia pauzelor. În cazul în care copilul cu autism nu a fost integrat şi în programul de grădiniţă, adaptarea la mediul şi structura şcolii este şi mai dificilă.

– Refuzul cadrelor didactice (directorul şcolii şi învăţătorul) de a accepta în şcoală un copil cu autism. Părinţii se confruntă de multe ori cu un „Nu” hotărât în momentul înscrierii copilului lor. Acest refuz are în spate însă, deseori, lipsa de informare a cadrelor didactice cu privire autism, lipsa de formare în metode de lucru cu copiii cu autism. În plus, cadrele didactice nu înţeleg şansele reale de integrare a acestor copii în şcolile de masă iar exemplele de succes nu sunt promovate.

– O altă dificultate ţine de rezistenţa educatorului în a-şi adapta metoda şi curricula la nevoile şi abilităţile copilului cu autism. Acesta are, de exemplu, nevoie de mai mult suport vizual când primeşte o sarcină, de simplificarea comunicării verbale prin folosirea unor termeni scurţi şi foarte clari, de recompensă imediată după îndeplinirea sarcinii, de pauze mai dese. Cadrele didactice consideră fie că această adaptare nu este responsabilitatea lor, ci a sistemului de învăţământ naţional, fie că aceste metode de lucru necesită timp şi resurse în plus, în detrimentul celorlalţi copii. Astfel, o dificultate în sine este curricula de învăţământ, care pentru un copil cu autism trebuie adaptată.

– Adaptarea copilului la metoda de lucru folosită în sistemul de educaţie clasic poate fi frustrantă. Copiii cu autism care au beneficiat de intervenţie de tip analiză comportamentală aplicată (ABA) şi, astfel, de lucru individual cu un specialist sau pedagog, sunt obişnuiţi să primească de la educator mult sprijin şi atenţie individuală, apreciere constantă, un mediu care pune mult accent pe abilităţi de viaţă, practice şi sociale.

– Copilul cu autism are nevoie, cel puţin în perioada de adaptare, de un însoţitor care să stea permanent şi să îl sprijine să facă faţă cerinţelor învăţătorului şi mediului în general (aşa numitul „shadow”). Şi, pentru că norma de lucru, per copil cu nevoi speciale, a profesorului de sprijin încadrat în sistemul de învăţământ, este foarte redusă (2 ore/săptămână/copil), părintele este dispus să susţină din propriile sale resurse prezenţa unei astfel de persoane specializate. Directorul şcolii şi/sau învăţătorul pot însă să nu fie de acord cu prezenţa acestei persoane în clasă şi astfel procesul de integrare a copilului poate fi îngreunat foarte mult, dacă nu să devină imposibil.

– O altă barieră în integrare este reprezentată de refuzul celorlalţi părinţi ca, în clasă cu copiii lor, să înveţe şi un copil cu autism. De cele mai multe ori, acest refuz porneşte dintr-o slabă cunoaştere a caracteristicilor copiilor cu autism. Astfel, din păcate, se crede de multe ori că aceştia sunt prin definiţie nişte copii agresivi, lipsiţi de abilităţi, care necesită multă atenţie din partea învăţătorului, în dezavantajul celorlalţi copii.

– Colegii copilului cu autism sunt de cele mai multe ori înţelegători cu acesta şi îl sprijină în procesul său de a se integra printre ei, la şcoală. Dar sunt cazuri în care, şi în timpul orelor, dar mai ales în pauze, copiii cu autism care au şi comportamente mai ciudate, bizare (ticuri, pasiuni, interese, încălcări ale regulilor sociale obişnuite) devin subiectul glumelor răutăcioase, care pot să se transforme mai apoi în agresivitate şi izolarea lor de către colegi.

Toate aceste impedimente declarate sunt, în acest moment, inevitabile şi, până la un punct, temerile celor implicaţi sunt de înţeles. Însă mai important decât toate aceste temeri este faptul că persoanele cu autism se pot recupera şi pot ajunge să nu mai aibă constant nevoie de ajutor. Dar, până atunci, cel mai important ajutor pe care li-l putem oferi, fără să ne coste nimic, este răbdarea.
Prin proiectul „Şi ei trebuie să aibă o şansă!”, Fundaţia Romanian Angel Appeal sprijină integrarea copiilor cu autism în şcolile de masă. Află mai multe despre autism pe www.autism.raa.ro