Sorry, this entry is only available in Romanian.

De cele mai multe ori, părinții, frații sau surorile copiilor cu autism se lovesc zilnic de dificultăți atunci când vor să interacționeze fizic sau să comunice cu cei afectați. Fie că vor să le comunice ceva, fie că vor să facă ceva împreună sau să le interzică ceva copiilor cu autism, părinții se regăsesc în dificultate când trebuie să-și gândească și aleagă abordarea pe care să o aibă cu cei mici.

Poate din tendința rațiunii că sunt mai mari șansele ca ei să știe ce e mai bine sau indicat pentru copiii cu autism în anumite cazuri, părinții pot întâmpina rezistență din partea celor mici, pe care ei s-o considere ignoranță la adresa lor. Copiii preferă să se retragă și să se izoleze în acțiuni individuale, iar părinții au tendința de a le interzice aceste activități, doar din simpla rațiune că ei consideră că nu este  bine ce fac.

Asta s-a întâmplat și în cazul lui James, un tânăr tătic britanic care are doi băieți (Jude și Tommy) diagnosticați încâ de mici cu autism. El ne povestește în rândurile ce urmează despre experiențele sale cu cei mici și despre atitudinea și abordările pe care le-a avut cu cei doi băieți și pe care acum le consideră greșite.

     În urmă cu câțiva ani, Jude își petrecea o foarte mare parte din timp detașat de toate persoanele din jurul său, adesea lâsănd impresia că încearcă chiar să mă ignore, pentru că părăsea imediat încăpărea în care ne aflam, dacâ încercam să mă joc cu el. Îi venea greu doar să stea lângă mine, ca să nu mai zic de contact vizual, așa că pentru mine se simțea de parcă mă ignora total.

     Jude își petrece mai toată ziua bătând în obiecte, geamuri, pereți, calorifere, cam tot ce scoate un sunet plăcut. Înainte aș fi dat orice doar ca să îl scot din rutina lui și să-l fac să se joace cu mine, fie cu mingea, fie cu baloane sau să citim împreună o carte, orice doar să înceteze să bată în orice. La un moment dat, în schimb, am avut parte de, probabil, cea mai valoroasă revelație cu privire la autism:

 

Încetează să îl mai forțezi pe Jude să facă parte din lumea ta , ci intră tu în lumea lui!

 

     Lumea lui era și este locul unde el se simte în siguranță și confortabil, capabil să facă față provocărilor zilnice din jurul său. Alăturându-mă lumii sale, am reușit să construiesc o legătură mai puternică între noi, care se bazează pe încredere și pe faptul că Jude nu mai simte că tot ce face este greșit, datorită faptului că nu mai încerc să-l conving să facă ce aș vrea eu. Eu eram cel care greșea, pentru că, practic, încercam să îl opresc să facă ceea ce îi făcea lui plăcere, până la urmă.

     Așa că atunci când Jude stătea pe podea și bătea în calorifer, mă așezam și eu lângă el și băteam ușor în perete sau când el bătea într-o sticlă de plastic, asta făceam și eu. M-am alăturat lui indiferent de ce făcea și ușor, ușor, a început să se observe o diferență, prin faptul că-și orienta privirea către mine să vadă ce fac, i-am trezit interesul.

     Ocazional, Jude își ridica privirea către mine și-mi zâmbea sau râdea, ceea ce mă bucura nespus pentru că asta înseamna că se simte mult mai confortabil cu mine și puteam astfel, să încerc să introduc noi tipuri de activități în interacțiunea noastră și să văd dacă manifestă interes. Am descoperit că îi place foarte mult să arunce obiecte, așa că, de multe ori, în loc să îl opresc să arunce baloane sau mingii, mă duceam în celălalt capăt al camerei și îi aruncam obiectele (fie că sunt baloane, mingii, jucării sau figurine geometrice) înapoi, practic ni le pasam unul altuia. Nu mă mai gândeam la ceea ce facem, ci încercam să mă bucur cât mai mult de faptul că ne distram împreună.

   

     Acum, la câțiva ani distanță de acea perioadă, Jude e aproape tot timpul lângă mine. Când suntem acasă, mă duce din cameră în cameră fie ori pentru a face împreună ce dorește să facă, fie doar să fiu acolo și să-l privesc. Are încredere în mine și știe că nu o să mai încerc să-l opresc din ceea ce vrea să facă, indiferent dacă bate în ceva sau sare de colo colo.

     Schimbarea din atitudinea mea a avut efecte pozitive și în relația cu Tommy. Deși la început el era mult mai sociabil ca Jude, cu timpul a început să se izoleze în propria lui lume, preferând activitățile individuale, precum să facă puzzle-uri ori să răsfoiască anumite cărți, iar dacă încercam să mă alături lui fie îmi smulgea piesele de puzzle din mână, fie închidea subit cartea în care se uita. Așa că am încetat să mă mai bag peste el, așezându-mă în schimb, lângă și începând să construiesc și eu un puzzle sau să răsfoiesc o carte. La început, Tommy fie mă ignora, fie încerca să mă oprească din ce făceam, însă, cu timpul, a început să vină lângă mine, să observe și mai apoi, să înceapă să construiască puzzle-ul împreună cu mine. Într-un final, mi-a permis să mă alături lui și când cel care iniția un puzzle era el.

     Așa că din experiența cu cei doi fii ai mei, vă spun și vouă că, atunci când credeți că un copil cu autism vă ignoră, nu vă pripiți și încercați să vă gândiți la o altfel de metodă de abordare pe care s-o aveți și gândiți-vă cum i-ar face pe ei să se simtă. Încercați, de ce nu, să vă alăturați acestuia, indiferent de ce face și vedeți ce schimbări apar. Aratați-i că sunteți interesat de ceea ce le face lor plăcere în loc să decideți pentru ei ce credeți că este mai bine să facă.

     Pentru mine, această revelație interioară pe care am avut-o a reprezentat cel mai bun sfat, schimbând totul pentru mine, iar cel mai important este faptul că ne-a unit familia și mai mult.

James speră ca povestea lui să reprezinte o lecție și pentru alți părinți care au copii cu autism și care se confruntă cu aceleași probleme de care s-a lovit și el cu cei doi copii ai săi.

 

Articol dezvoltat pe baza următoarei surse:

http://www.storiesaboutautism.com/not-ignoring-you/

© Photo: wwww.storiesaboutautism.com

© Romanian Angel Appeal | 1991 - 2017 | Designed by Răzvan Rădulescu

Data privacy information Info Confidențialitate Date
In accordance with the GDPR Regulation, we inform you that this website can collect the following data: Referitor la regulamentul de protecție al datelor, vă informăm că acest site poate colecta următoarele date:
You will find more informations about this accessing the Terms Of Use Citiți informațiile complete accesând Termeni și Condiții
Some of the conditions are required. Please agree with then in order to move forward. Anumite condiții sunt obligatorii. Vă rugăm să le acceptați pentru a putea merge mai departe.