Sorry, this entry is only available in Romanian.

La 1 aprilie 2015, Fundatia Romanian Angel Appeal in parteneriat cu State Diagnostic and Counselling Center (SDCC) din Islanda si cu Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) din Bucuresti si din 9 judete ale tarii au lansat proiectul „Comunitate pregatita, copil integrat – suport pentru integrarea scolara si sociala a copiilor cu tulburari din spectrul autismului” (TSA).

Proiectul se deruleaza in capitala si in 9 judete ce inregistreaza un numar mare de cazuri de TSA (Braila, Tulcea, Vrancea, Vaslui, Bacau, Neamt, Suceava, Botosani, Prahova) si propune un program de pregatire vizand integrarea scolara pentru 100 de copii cu autism, in centrele TSA deschise in cadrul DGASPC sector 4, Bucuresti si al DGASPC din judetele respective.

In cadrul programului propus, problema pregatirii pentru scoala este abordata multidisciplinar, prin colaborarea intre autoritati publice de protectia copilului, familie si scoala.
Prin urmare, 130 de profesionisti (100 cadre didactice si 30 psihologi/psihopedagogi din centrele TSA) vor fi instruiti in vederea dezvoltarii competentelor in metode specifice de lucru cu copiii cu autism, iar 100 de parinti ai copiilor cu TSA vor primi informatii si suport in relatia cu scoala.

Experienta de formare va fi oferita de State Diagnostic and Counselling Center din Islanda care va gazdui si o vizita de studiu vizand impartasirea de bune practici privind integrarea scolara a copiilor cu TSA.

Conform datelor furnizate de partenerii inclusi in proiect (DGASPC), pentru perioada 2012- 2013, exista in Romania un numar semnificativ de copii si tineri (388) care, desi au varsta scolara, nu au absolvit nici un nivel de instruire.

Conform Raportului de evaluare a calitatii serviciilor oferite in centrele TSA deschise in cadrul proiectului „Si ei trebuie sa aiba o sansa!”, derulat in perioada 2010 – 2013 cu finantare POSDRU, desi accesul la educatie in invatamantul de masa, pentru persoanele cu dizabilitati, este un drept garantat de legislatia romaneasca in vigoare, integrarea in scoala este marcata de numeroase dificultati. Problemele mentionate tin in mare parte de disfunctionalitati existente la nivelul sistemului educational, dar sunt mentionate si anumite neajunsuri in abordarea pe care o are familia pe aceasta tema.

In majoritatea statelor din Uniunea Europeana, interventia terapeutica este sustinuta de stat, in mare parte gratuit si pe tot parcursul vietii. De asemenea, interventia terapeutica este realizata in cadrul institutional al scolii, ca parte din procesul educational.

Interventia terapeutica timpurie, inainte de inceperea scolii, creste semnificativ capacitatea de socializare si comunicare in grup si, ca urmare, ea creste si sansele de integrare scolara, dupa cum arata cercetari internationale recente, precum Preschool-Based Social Communication Treatment for Children With Autism, 2013. De asemenea, un studiu recent asupra interventiilor validate stiintific (Practice Parameter for the Assessment and Treatment of Children and Adolescents With Autism Spectrum Disorder, 2013) arata ca “exista un consens privind faptul ca o abordare educationala structurata este necesara pentru copiii cu TSA“.

Proiectul „Comunitate pregatita, copil integrat”, demarat de Fundatia RAA si partenerii sai, vizeaza asadar construirea unui model de interventii multidisciplinare, in 10 judete ale tarii, care sa creasca accesul la servicii de integrare sociala si educationala pentru copii cu tulburari din spectrul autismului.

Proiectul are o durata de 12 luni si este finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania. Valoarea totala a proiectului este de 148.794 euro, din care 133.894 euro finantare nerambursabila si 14.900 euro co-finantare.

Contact:

Costinela Caraene, Coordonator PR, Fundatia Romanian Angel Appeal
Tel: 0721.151.187
e-mail: costinela.caraene@raa.ro

Arhiva stiri

© Romanian Angel Appeal | Since 1991