img-0

Sorry, this entry is only available in Romanian.

Ponderea tinerilor neincluși în programe educaționale, în câmpul muncii ori în programe de formare profesională este un indicator relativ nou, asociat cu potențialul său de a aborda o gamă largă de vulnerabilități în rândul tinerilor, atingând chestiuni legate de șomaj, părăsirea timpurie a școlii și descurajarea pieței muncii. Se conturează astfel, un potenţial uman nevalorificat care necesită înţelegerea cauzelor acestei situaţii şi conturarea de măsuri care să conducă la inserţia acestora pe piaţa muncii.

În România, conform datelor INS, se estimează existența unui număr de aproximativ 400.000 de tineri NEETs. Dintre aceștia, în prezent, doar o mică parte sunt înregistrați în baza de date a ANOFM, respectiv aproximativ 15% din cifra estimată, iar mai puțin de 1% din ei primesc indemnizație de șomaj.

Fundația Romanian Angel Appeal, împreună cu partenerii săi, realizează un sondaj de opinie cu privire la nevoile și oportunitățile tinerilor, cu accent pe tinerii NEET, categoria de tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare.
Acest chestionar este adresat tinerilor, dar și specialiștilor care lucrează cu tinerii (16 – 30 ani). Scopul principal al cercetării este de a identifica nevoile tinerilor, precum și eventuale soluții de a răspunde acestora, în funcție de oportunitățile curente de finanțare.

Puteți accesa chestionarul la linkul de mai jos:


https://forms.gle/TyQ25KsBBbD3wFRL9

Completarea este anonimă, durează aproximativ 6 minute și, prin completarea chestionarului, vă dați acordul privind înregistrarea datelor completate. Răspunsurile dumneavoastră sunt importante pentru noi în scop de analiză și nu vor fi folosite în afara acestui demers de cercetare.
Pentru detalii suplimentare nu ezitați să ne contactați la. următoarea adresă de e-mail: office@raa.ro.
Vă mulțumim!

Arhiva stiri

© Romanian Angel Appeal | Since 1991