Sorry, this entry is only available in Romanian.

Fundația Romanian Angel Appeal (RAA) recrutează 3 autori curriculum în vederea elaborării conținutului unui atelier de formare rezidențială a medicilor de familie.

Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului Personal specializat pentru un sistem de sănătate modern”proiect finanțat din Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 4 Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Obiectiv Specific 4.8 Îmbunătățirea nivelului de competențe al profesioniștilor din sectorul medical. Proiectul este implementat în parteneriat de Fundația RAA împreună cu Direcțiile de Sănătate Publică din Teleorman, Alba și Bihor.

Cei 3 experți selectați să elaboreze conținut pentru  atelierul Creșterea nivelului de competențe profesionale ale medicilor de familie în abordarea pacienților cu patologie psihiatrică vor fi contractați part-time pe perioadă determinată de timp, de maxim 4 luni.

PRINCIPALELE  RESPONSABILITĂȚI

  • Elaborarea conținutului va face referire dar nu se va limita la: recunoaștere semne și simptome in cazul tulburărilor psihiatrice (cu accent pe adicții), diagnosticare precoce a cazurilor si referire catre specialisti, impactul identificarii tardive a adicțiilor, prevenirea și tratamentul toxicodependențelor, comunicare cu pacientul dependent și familia acestuia etc.
  • Transmiterea conținutului la RAA pentru revizuire și validare conform calendarului agreat.
  • Colaborare cu echipa de implementare a proiectului, editorul medical și expertul elaborare design formare, în vederea realizării materialelor de suport pentru participanți.

Pentru alte detalii, vă rugăm să consultați informația completă accesând acest link.

STUDII ȘI EXPERIENȚĂ

  • Studii superioare;
  • Experiență de peste 5 ani în domeniul socio-uman;
  • Experiență relevantă de minim 5 ani în domeniul medical;
  • Experiență în elaborare de lucrări științifice, articole și alte materiale medicale.

Potențialii candidați sunt rugați să depună o aplicație completă constând în:

– Curriculum vitae în format Europass în limba română cu specificația postului vizat (Autor curriculă) semnat si datat pe fiecare pagină;

– Copii după diplomele, atestatele și certificatele de absolvire care atestă informația conținută în CV, conform cu originalul si semnate pe fiecare pagina ;

– Copii dupa documente justificative care atestă experiența specifică, în conformitate cu cerințele postului (adeverințe, copie dupa cartea de muncă etc.)

Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 9 Noiembrie 2018, ora 16.00 !

Aplicațiile pot fi transmise prin e-mail la adresa resurseumane@raa.ro  sau depuse direct la secretariatul Fundației RAA din Str. Rodiei, nr. 52, sectorul 3, București.

Pentru a putea procesa aplicația dumneavoastră, vă rugăm să aveți în vedere că este necesar ca, odată cu CV-ul, să transmiteți completată și semnată declarația de acord a folosirii datelor personale disponibilă aici

Numai aplicațiile complete, transmise până la termenul limită, vor fi luate în considerare.

Fundația Romanian Angel Appeal este un angajator care ofera egalitate de șanse.

 

Arhiva stiri

© Romanian Angel Appeal | 1991 - 2017 | Designed by Răzvan Rădulescu

Data privacy information Info Confidențialitate Date
In accordance with the GDPR Regulation, we inform you that this website can collect the following data: Referitor la regulamentul de protecție al datelor, vă informăm că acest site poate colecta următoarele date:
You will find more informations about this accessing the Terms Of Use Citiți informațiile complete accesând Termeni și Condiții
Some of the conditions are required. Please agree with then in order to move forward. Anumite condiții sunt obligatorii. Vă rugăm să le acceptați pentru a putea merge mai departe.