img-0

Tuberculoză, boala transmisibilă pe calea aerului, reprezintă în momentul de fata principala cauză a deceselor cauzate de o boală infecţioasă şi este pe primul loc într-un clasament al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fiind urmată de virusul HIV. Într-un articol recent, au fost prezentate ultimele descoperiri în materie de tratament antituberculos şi se preconizează că cele două noi tipuri de tratament ar putea vindeca definitiv toate formele de tuberculoză – în special formele grave, rezistente la antibioticele obişnuite.

Mel Spigelman, președintele TB Alliance, organizația care desfășoară testări ale celor două noi tratamente afirma că „Suntem pe punctul de a îmbunătăți semnificativ problema tuberculozei.”

img-11

În prezent, tratamentul de vindecare al unei forme obișnuite de tuberculoză durează șase luni, iar pentru bolnavii care au dezvoltat rezistență la medicamente, perioada de tratament merge până la doi ani. În funcţie de schema de tratament pacienţii sunt nevoiţi să ingereze între 10-20 de pastile pe zi, patru tipuri de antibiotice cu efecte adverse majore, uneori ireversibile (ex. Afectarea auzului). Exista şi scheme de tratament cu tratament injectabil precum şi scheme complexe unde se ţine cont de alte comorbiditati şi astfel pe lângă tratamentul antituberculos pacienţii mai au nevoie de medicamente care să atenueze din efectele adverse de la nivelul celorlalte organe interne.

Noile tratamente, denumite BPaMZ, respectiv BPaL, ar putea face că tratamentul tuberculozei să fie mult mai simplu și mai eficient. Tratamentul BPaMZ presupune administrarea a patru pastile odată pe zi. Testele realizate pe un număr de 240 de persoane cu tuberculoză din 10 țări din Africa, relevă faptul că majoritatea cazurilor de tuberculoză sensibilă au fost vindecate în patru luni, cu două luni mai rapid decât în mod obișnuit. Pentru formele rezistente la tratament, perioada de vindecare a înregistrat o scădere drastică de la 24 la 6 luni. Prin administrarea acestor scheme de tratament, în majoritatea cazurilor s-a observat că bacilul Koch a dispărut din spută la două luni de la aplicarea tratamentului.

Tratamentul BpaL, administrat pacienţilor cu forme de tuberculoza multi drog rezistenta, presupune administrarea a trei pastile odată pe zi. Rezultatul testelor a demonstrat eficienta acestui tratament prin vindecarea a 40 din 69 de pacienți incluşi în studiu, în decurs de doar șase luni. Restul de 29 de pacienți supuși la tratament în cadrul acestor testări, se află încă sub monitorizare.

Organizația TB Alliance susține faptul că tratamentul BPaMZ are potențialul de trata 99% din persoanele care contactează tuberculoză anual, iar BpaL ar putea trata restul pacienţilor, formele grave rezistente la majoritatea antibioticelor.

Cercetătorii au prezentat rezultatele ambelor seturi de teste în cadrul Conferinței privind Retrovisurile și Infecțiile Oportuniste organizată la Seattle.

Precauție necesară

Livrarea acestor noi tratamente este de mult așteptată, spune Spigelman, pentru că tratamentul actual pentru tuberculoză se bazează pe o schemă de tratament aplicată în urmă cu 50 de ani. Conform celor mai recente cifre ale Organizației Mondiale a Sănătăţii, în 2015 s-au înregistrat 10.4 milioane de cazuri noi de tuberculoză. Totodată aproximativ 20% dintre pacienţii cu tuberculoză multi drog rezistentă au fost tratați şi mai puţin de jumătate dintre aceştia s-au şi vindecat.

Principalul motiv pentru care pacienţii cu forme rezistente nu primesc tratament este reprezentat de costurile crescute ale tratamentului de până la 3000$ însă odată produs în masă, BPaMZ ar putea să coste doar o zecime din această sumă.

În momentul de fata aceste scheme de tratament sunt în faza de testare, proces care poate dura cel puţin trei ani de acum încolo, rezultatele sunt încurajatoare însă se impune ca întreaga comunitate internaţională activa în zona de prevenire şi tratament al tuberculozei să rămână precaută până la demonstrarea eficientei clinice a acestor noi descoperiri medicale.

„Rezultatele testelor sunt îmbucurătoare și încurajatoare, dar trebuie să rămânem precauți când spunem că putem trata pe toată lumea cu astfel de tratamente”, spune David Moore, în cadrul London School of Hygiene and Tropical Medicine. „Acestea sunt doar date preliminare, așa că este periculos să trecem la fapte până nu există siguranță totală.”

 

Articol preluat de la:

https://www.newscientist.com/article/2121354-two-new-drug-therapies-might-cure-every-form-of-tuberculosis/

Arhiva stiri

© Romanian Angel Appeal | Since 1991