Luni, 5 noiembrie, ora 16.30 Centrul Glasul Autismului își deschide porțile!
Centrul, o inițiativă a Asociației Glasul Autismului în parteneriat cu Fundația Romanian Angel Appeal va găzdui, începând cu luna noiembrie, sesiuni de terapie 3 C (Conștientizare, Coordonare, Concentrare), terapie de grup (socializare), kinetoterapie și activități de pregătire pentru școală adresate copiilor cu tulburări în spectrul autist.
Activitățile se vor desfășura în spațiul închiriat în incinta Casei Tineretului, etaj 2 Camera 208.
Spațiul centrului a fost renovat cu fonduri strânse în cadrul competiției Campina Open MTB – Race for Autism, iar mobilierul centrului va fi asigurat cu sprijinul LEMET.
La amenajarea centrului au contribuit artista plastică Ștefania Stroe și alți donatori privați care au donat consumabile și jucarii necesare activităților zilnice.
Pentru mai multe detalii legate de activitatea centrului vă invităm la deschidere și ne puteți contacta la numărul de telefon 0739.841.169 sau pe pagina de Facebook Asociația Glasul Autismului.