𝗣𝗮𝗿𝘁𝗲𝗻𝗲𝗿𝗶𝗮𝘁 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗲𝗱𝘂𝗰𝗮𝘁̦𝗶𝗲 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗶̂𝗻 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗹𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗲𝘁𝗻𝗶𝗰𝗲 𝗿𝘂𝗿𝗮𝗹𝗲
La Valea Călugărească, elevii Școlii Gimnaziale „Ion Ionescu” au desfășurat alături de cadrele didactice, încă 2 activități programate în cadrul proiectului.
Ce poate fi mai frumos decât o călătorie spre autocunoaștere și descoperire a influențelor emoționale cu scopul de a provoca o schimbare durabilă de comportament? Prin intermediul activității „Cine sunt eu? Cine suntem?”, elevii au dezvoltat un „copac al toleranței” prin care au putut să se cunoască mai bine, să mediteze asupra emoției pe care o simt într-un anumit moment și cum poate fi aceasta controlată, ducând în final la stăpânirea de sine. Elevii s-au cunoscut în decursul jocurilor propuse și au descoperit totodată că au gusturi, gesturi, obiceiuri comune, însă sunt unici și diferiți în felul lor, dezvoltând un sentiment de încredere și optimism.
„Și eu știu să fac!” a fost o activitate interactivă care a facilitat și stimulat învățarea de tip non-formal. Experimentele prezentate au stârnit curiozitatea și explorarea lucrurilor din jur, iar implicarea elevilor în mod activ, a reprezentat punctul culminant. Experimentul cel mai surprinzător a fost introducerea unui ou într-un pahar Erlenmeyer, demonstrând astfel că nu este magie, ci legile fizicii își fac datoria. Copiii au umflat baloane cu ajutorului gazului eliminat în urma combinării bicarbonatului de sodiu cu oțet și bineînțeles că și-au unit forțele de tensiune superficială în experimentul cu apă, piper și săpun lichid.
Așa cum moleculele de apă formează legături chimice și elevii și-au format în cadrul activității legături stabile, descoperind prin experiment un veritabil instrument educativ.
Proiectul este derulat de Fundația Romanian Angel Appeal în parteneriat cu Asociația ART Fusion și Școlile Gimnaziale Coțofănești, „Alexandru cel Bun”, „Ion Ionescu” și „Laurențiu Fulga”, cu sprijinul Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Bugetul total al Proiectului este de 197,547.62 euro.