24 Martie, zi de bilanţ. Stăm bine! Incidenţa tuberculozei sensibile scade progresiv în România.
Avem şi proiecte cu finanţare internaţională care vor mai continua până spre finele anului următor. Proiecte cu ajutorul cărora avem acum laboratoare dotate cu echipamente performante pentru diagnostic rapid. Cu ajutorul cărora o parte din pacienţii cu TB MDR şi XDR sunt trataţi după schemele de tratament moderne, eficiente, recomandate de OMS, cu medicamente altfel indisponibile în România. Cu ajutorul cărora pacienţii primesc tichete sociale pentru a-i motiva să rămână aderenţi la tratamentul de lungă durată şi greu de suportat.
Şi mai avem multe alte lucruri cu care ne putem mândri, inclusiv o Strategie Naţională de Control al Tuberculozei, pe care Guvernul României, şi-a asumat-o anul trecut. Bravo nouă!
Dar nu e suficient.
După aproape 10 ani în care am avut şansa de a lucra în proiecte dedicate controlului tuberculozei, în care am putut cunoaşte îndeaproape problemele care fac ca progresul în acest domeniu să fie un deziderat greu de atins în România, în care am crezut mult cu optimism că dacă rezolvăm pas cu pas, bucată cu bucată, nevoile şi barierele, acum îmi permit să declar că am devenit mai moderată în optimismul meu. Nu pesimistă, dar moderat-optimistă.
Şi nu pot rămâne altfel, până când nu voi vedea că în România, întregul sistem medical şi cel de protecţie socială se vor reforma în aşa fel încât epidemia de tuberculoză, cea mai mare ameninţare la adresa sănătăţii publice, să poată fi combătută eficient şi din toate unghiurile.
Aşa încât:
Până când nu se va aproba în regim de urgenţă un act normativ care să facă medicamentele pentru tratamentul MDR şi XDR disponibile pentru TOŢI pacienţii care au nevoie de ele,
Până când Ministerul Sănătăţii şi alte instituţii ale statului nu vor face în aşa fel încât orice decizie care priveşte programul naţional de control al tuberculozei să fie luată în regim de urgenţă şi nu tergiversată ani de-a rândul,
Până când punerea în practică a recomandărilor misiunilor OMS în România nu va mai fi amânată cu lunile, cu anii,
Până când oamenii de bine din sectorul guvernamental (şi am cunoscut destui în Ministerul Sănătăţii) care vor să schimbe ceva nu vor mai fi limitaţi de timp, de hăţişul complicat al legilor care nu le permit să facă vreun progres sau boicotaţi de proprii colegi din departamentele juridice care nu înţeleg urgenţa şi sensul demersului,
Până când munca în proiectele destinate controlului TB nu va mai fi îngreunată de birocraţia excesivă şi inutilă pe care organismele naţionale de control ne-o impun fără drept de apel, neţinând cont că, în timp ce noi producem tone de hartii, ştampilate de câte 5 ori, semenii noştri se îmbolnăvesc şi mor de tuberculoză,
Până când nu vom avea cu toţii acces la informaţii şi la date ce privesc magnitudinea epidemiei de tuberculoză (un site actualizat periodic în acest sens nici nu ar fi prea greu de făcut),
Până când medicilor pneumologi nu le va mai fi frică să admită că nu au cu ce trata eficient TB MDR şi XDR pentru că astfel ar însemna să-şi recunoască trădarea faţă de jurământul lui Hippocrate şi încălcarea legii pacientului,
Până când numărul medicilor din laboratoarele dotate cu echipamente moderne de diagnostic rapid nu va creşte proporţional cu volumul de muncă (altfel degeaba avem echipamente, dacă prelucrarea probelor nu poate fi facută rapid din cauza personalului insuficient),
Până când medicii şi asistentele medicale nu vor mai pleca din România în speranţa unui trai mai bun şi a recunoaşterii muncii lor,
Până când tuberculoza nu va fi o prioritate pe agenda aleşilor locali şi nu voi mai întâlni persoane din aparatul administrativ-politic care să întrebe cu inocenţa nedisimulată: “dar chiar există tuberculoză în judeţul nostru?”
Până când autorităţile locale nu se vor asigura că pacienţii cu TBC beneficiază în comunitate de toate serviciile de suport şi îngrijire de care au nevoie, pentru a se vindeca,
Până când persoanele bolnave de tuberculoză nu vor mai fi date afară de la serviciu sau discriminate în comunitate, ci susţinute moral şi material pentru a se putea vindeca şi reintegra social şi profesional,
Până atunci, optimismul meu va rămâne moderat, chiar dacă, în continuare, împreună cu echipa mea şi partenerii noştri, vom face tot ceea ce putem face în acest domeniu, în acest prezent şi în această ţară
Silvia Asandi Director General Fundaţia Romanian Angel Appeal