„Summer up! Depășim bariere!” este proiectul cu care Fundația Romanian Angel Appeal participă anul acesta, prin intermediul celor trei echipe de fudraiseri-înotători, la Swimathon. Este vorba de o tabară de suport pentru părinți, frați și copii cu autism!

Ca răspuns la nevoile de suport, consiliere și respiro, tot mai des exprimate de familiile copiilor cu autism, RAA a introdus începând cu 2015 un concept nou în activitățile sale: tabere respiro pentru familiile având copii cu autism și tipici.

Până în acest an, am organizat 4 astfel de tabere de care au beneficiat 40 familii din întreaga țără (59 adulți și 61 de copii). Anul acesta, prin participarea la Swimathon ne propunem să continuăm proiectul pentru încă 10 familii. Summer up! propune un concept inovator de tabără centrată pe nevoile întregii familii, oferind activități adecvate copiilor cu autism, fraților și surorilor, dar și părinților. Tabăra este în același timp o experiență de învățare pentru voluntarii selectați pentru a lucra cu copiii pe durata celor 5 zile.

Beneficiile participării în tabără sunt multiple: pentru copiii cu autism, taberele contribuie la învățarea incidentală și socializare, pentru frații și surorile tipice ale copiilor cu autism taberele au rolul de relaxare, de valorizare a potențialului propriu, iar pentru părinți taberele oferă oportunitatea consilierii psihologice și sprijinului prin grupuri de suport sau discuții informale, cu rol în diminuarea efectelor provocate de stres și anxietate.

Pe lângă tabăra organizată în perioada august – septembrie 2017, în cadrul proiectului vor fi oferite sesiuni de consiliere psihologică pentru 10 familii (în special mamele singure).

 

Ce este Swimathon

Swimathon București este un mecanism prin care comunitatea se întâlneşte, interacţionează şi se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante. Organizaţiile sau grupurile de iniţiativă înscriu cauze din comunitatea locală, companiile şi înotătorii aleg pentru ce se implică, iar susţinătorii donează pentru fiecare lungime de bazin înotată de favoriţii lor.

Prin evenimente sportive de atragere de fonduri de tipul Swimathon București sau prin alte evenimente care aduc comunitatea împreună, Fundația Comunitară București oferă un cadru atractiv și relaxant pentru a promova și susține inițiative din comunitatea locală.

 

Care sunt echipele de fundraiseri- înotători?

Caleidoscop (Andreea Știrbu, Cristian Porțan, Gabi Jderu, Costin Băltășescu, Fidelie Kalambayi)

Indiferent de vârstă, din când în când avem nevoie de o pauză și de joacă. Așa ne adunăm energia pentru zilele mai puțin însorite din viață. Anul acesta înotăm pentru ca 10 familii afectate de autism să aibă parte de experiențe colorate, de prietenie și compasiune în tabăra organizată de Fundația Romanian Angel Appeal.

 

Swimming Angels (Sonia Tarpan, Maria Kehaiyan, Kaan Muraru, Rebecca Neagu, Horia Pavel)

Suntem Sonia, Maria, Kaan, Rebecca și Horia. Avem 10 și 11 ani, ne place să înotăm, să facem mișcare și să ne jucăm. De câte ori avem ocazia, încercăm să ajutăm. Vrem sa strângem bani pentru ca 10 copii cu autism și familiile lor să poată merge într-o tabără și să se bucure de activitățile în aer liber organizate de voluntari

 

Good Heroes (Laura Georgescu, Vlad Anghel, Paul Călin, Rodica Pop, Popa Alex)

Noi, Laura, Rodica, Alex, Paul și Vlad am hotărât să înotăm pentru ca tineri diagnosticați cu TSA să aibă șansa de a merge în tabară și de a se bucura împreună cu familia de câteva zile fără presiunea terapiei, a logopedului, a alergaturii între multe activități de recuperare. În tabară e distractiv și ne-am bucura ca și acești copii să simtă ceea ce am simțit noi în tabară, când eram copii!
Componența echipei:

 

Cum te poți implica?

Modul  principal în care ne poți ajuta este să devii susținătorul proiectului și să donezi pentru un înotător, pentru o echipă sau direct pentru proiect!

Ne mai poți ajuta urmărind campania și distribuind materialele și poveștile, invitându-ți prietenii să citească și să afle despre proiect, iar apoi să îi încurajezi să doneze; poți participa la evenimentele noastre de fundraising și poți veni să susții echipele în ziua evenimentului.

Campania de strângere de fonduri se desfășoară în perioada 8 iunie – 31 iulie!

Arhiva stiri

© Romanian Angel Appeal | 1991 - 2017 | Designed by Răzvan Rădulescu