Olivia Harrison, Barbara Bach Starkey, Linda McCartney și Yoko Ono au fost cele care, în 1990, la inițiativa Oliviei Harrison, cu ajutorul membrilor formației Beatles și al lui Elton John, au înființat Fundația Romanian Angel Appeal, cu scopul de a crește calitatea vieții copiilor abandonați în orfelinatele din România.

O serie de artiști din lumea muzicală și peste 100 de voluntari britanici au contribuit la strângerea fondurilor necesare renovării și echipării complete a peste 20 de centre, case de copii și secții de spital, lucrând în același timp direct cu personalul român și ajutându-l să dezvolte cunoștințele și abilitățile necesare îngrijirii și recuperării deficiențelor în dezvoltarea copiilor instituționalizați.

Ulterior, Angelo Moschino, Președintele Fundatiei Franco Moschino, a devenit unul dintre principalii susținători ai organizației, iar sprijinul său a fost decisiv pentru extinderea serviciilor de asistență medicală, socială și psihologică pentru copiii si familiile afectate de HIV/SIDA.

În prezent, board-ul Fundației Romanian Angel Appeal este format din:

Angelo Moschino – Președintele Fundației Franco Moschino, Italia
Dr. Carlo Giaquinto – Profesor la Universitatea din Padova, Italia
James Parry – Specialist în management, Marea Britanie

© Romanian Angel Appeal | 1991 - 2017 | Designed by Răzvan Rădulescu