În contextul zilei de 2 aprilie, dată ce marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, Fundația Romanian Angel Appeal organizează în perioada 2-4 aprilie 2017, în parteneriat cu Centrul Ceh și ArCub, festivalul de film Zilele Minților Frumoase.

Ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție, în cadrul evenimentului vor fi proiectate patru filme a căror tematică este reprezentată de viața și problemele pe care le înfruntă zilnic persoanele care suferă de autism și familiile acestora.

Acest festival cinematografic reprezintă un eveniment inedit din punct de vedere socio-cultural, având ca scop awareness-ul asupra problemei persoanelor care suferă de autism. Participând la cele patru proiecții, publicul are ocazia să afle cât de copleșitoare poate părea lumea din jur pentru acestea.

Despre edițiile anterioare:

  • În 2015 am prezentat publicului trei filme speciale, multiplu premiate: Rain Man, 1988 (regizor Barry Levinson), Temple Grandin, 2010 (regizor Mick Jackson) și Un cal pe balcon, 2012 (regizor  Hüseyin Tabak).
  • În 2016 am oferit publicului alte trei filme impresionante: A beautiful young mind, 2014 (regizor Morgan Matthews), Extremely loud and incredibly close, 2011 (regizor Stephen Daldry), Fly Away, 2011 (regizor Janet Grillo).

Anul acesta, Zilele Minților Frumoase va prezenta publicului alte patru filme deosebite: Normal Autistic Film, 2016 (regizor Miroslav Janek), Autism in Love, 2015 (regizor Matt Fuller), Jack of Red Hearts, 2015 (regizor Janet Grillo) și The Story of Luke, 2012 (regizor Alonso Mayo).

Evenimentul va debuta pe 2 aprilie, ora 19:00, la Centrul Ceh cu proiecția documentarului Normal Autistic Film. O producție care a refuzat să privească autismul ca pe un diagnostic, abordându-l ca pe un mod fascinant de a gandi a cărui descifrare necesită efort și inteligență.

În zilele de 3 și 4 aprilie, în sala mare de la ArCub Lipscani, vor rula:

  • Autism in Love (Luni, 3 aprilie, ora 13:00) – documentar care prezintă povestea a patru adulți cu tulburări din spectrul autismului aflați în căutarea unor relații romantice.
  • Jack of the Red Hearts (Luni, 3 aprilie, ora 19:00) – film emoționant ce tratează problemele legate de autism, familie și excludere socială.
  • The Story of Luke (Marți, 4 aprilie, ora 19:00) – povestea unui tânăr cu autism în căutarea unui job și a iubirii adevărate.

Filmele din acest an sunt producții recente, apreciate și premiate la în cadrul unora dintre cele mai renumite festivaluri: Normal Autistic Film – Nominalizat ca cel mai bun documentar în cadrul Festivalului Internațional Karlovy Vary, Autism in Love – Premiat la Festivalul Internațional din Varșovia, Jack of the Red Hearts – Cel mai bun film la Festivalul de Film de la Bentonville, The Story of Luke – Cel mai bun film în cadrul Festivalului de film de la San Diego.

În paralel, la ArCub, va exista o expoziție foto care va cuprinde imagini și mesaje ale persoanelor cu autism, ale familiilor și apropiațiilor acestora.

 

————————————————————————————————-

Eveniment realizat cu suportul Centrului Ceh și al ArCub, susținut de Autism in Love, Sundial Pictures, Taskovski Films LTD, Fluid Film, 438 Film, The Institute, DGASMB, Dal Travel și Kaustik.

Parteneri media:

Arhiva stiri

© Romanian Angel Appeal | 1991 - 2017 | Designed by Răzvan Rădulescu