Colegele noastre, Adelaide și Nicoleta aleargă pentru educație și sănătate. Atât ele cât și noi, restul echipei Fundației Romanian Angel Appeal, credem că sunt esențiale pentru viitorul copiilor, pentru viitorul nostru și sunt interdependente. Credem că educația pentru sănătate trebuie să înceapă cât mai devreme și trebuie să se axeze în principal pe scolile din zona rurala.

Împreună cu o echipă frumoasă și tânără de voluntari liceeni și nu numai, alături de care ne dorim să continuăm să lucrăm, să le oferim cursuri, mentoring și încrederea că pot gândi proiecte și pot lucra la rândul lor cu alți copii și tineri.

Vom merge alături de ei în comunități rurale, în unitățile de învățământ să vorbim despre sănătate, educație și despre importanța stabilirii obiectivelor în viață. Vom începe cu câteva comunități rurale din Prahova și ne vom adresa copiilor din școala primară și gimnazială.

Aceasta este ideea și nucleul proiectului Tineri voluntari vorbind copiilor despre sanatate” – proiect pentru finanțarea căruia Adelaide & Nicoleta au pornit către Half Marathon de Sable Fuerteventura, unde vor străbate 120 km, cu casa în spate și vântul în păr.

Vom vorbi despre:

  • importanța igienei fizice și orale
  • importanța mișcării și a educației fizice în creșterea și sănătatea copiilor
  • educație sexuală, cu accent pe măsuri de prevenire a infecțiilor cu transmitere sexuală
  • importanța educației
  • nevoia de împlinire personală, drumul și efortul depus pentru a atinge acest obiectiv

Ne-am apucat de alergare la vârsta la care alți alergători se lasă de sport.

După ce am gustat și din frumusetea deșertului și am rămas cu gândul la somnul pe varf de dună, am descoperit alergarea montană, care te lasă fără suflare după ce ai urcat câteva ore pieptiș printre copaci doar ca să iei o gură de frumusețe fără cuvinte pe creastă iar apoi să pornești în alergare printre rădăcini, la vale.

Alergăm pentru educație și sănatate, două dintre lucrurile în care credem, pentru care merită să lupți și să strângi fonduri.

Susține-ne & urmărește-ne iar noi iți vom trimite o fotografie de mulțumire din deșert!

 

© Romanian Angel Appeal | 1991 - 2017 | Designed by Răzvan Rădulescu